Klaus Iohannis, mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Omului: ”Nu este niciodată uşor pentru decidenţi să adopte măsuri care restrâng exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale”

Klaus Iohannis, mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Omului: ”Nu este niciodată uşor pentru decidenţi să adopte măsuri care restrâng exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale”
Klaus Iohannis, președintele României

Ziua de 10 decembrie marchează un moment foarte important în istoria contemporană. În această zi, în anul 1948, Organizația Națiunilor Unite (ONU) a adoptat ”Declarația Universală a Drepturilor Omului”, fiind stabilite repere fundamentale comune prin care țările membre s-au angajat să respecte și să protejeze drepturile omului.

Cu această ocazie, președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj în care reamintește că drepturile omului, în situații de criză majoră – cum a fost Cel De-al Doilea Război Mondial sau astăzi, în plină pandemie de coronavirus care afectează întreaga planetă – pot fi vulnerabile.

Este nevoie, în astfel de condiții, de ”mecanisme universale clare de protecţie”, dar și de ”reguli agreate la nivel internaţional”.

”Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la data de 10 decembrie 1948 de către Organizaţia Naţiunilor Unite, reprezintă un reper major în istoria umanităţii. Acest angajament global a stabilit pentru prima dată standarde comune de promovare şi protecţie a drepturilor omului la nivel internaţional. Recunoaşterea demnităţii umane, a drepturilor inalienabile şi a importanţei acestora reprezintă fundamentul libertăţii, justiţiei şi păcii între popoarele lumii.

Cea de-a doua conflagraţie mondială a arătat că, fără mecanisme universale clare de protecţie, fără reguli agreate la nivel internaţional, drepturile omului sunt vulnerabile, iar libertatea poate fi strivită în faţa tiraniei. Consacrarea drepturilor şi libertăţilor în legi fundamentale şi în numeroase tratate internaţionale dă substanţă acestui ideal, al protecţiei universale a drepturilor omului”, transmite Klaus Iohannis, președintele României..

”Sunt eforturi permanente, o continuă dedicare pentru a face lumea un loc mai bun, în care demnitatea umană şi libertăţile cetăţenilor să fie promovate, respectate, înţelese”

Klaus Iohannis, președintele României

”Statele au fost puse în situaţia de a găsi abordări echilibrate”

În această perioadă în care pandemia de coronavirus a impus măsuri de protecție și restricție fără precedent, drepturile fundamentale ale tuturor cetățenilor lumii sunt mai importante ca oricând.

Statele lumii au fost puse în situația de a gestiona echilibrat fiecare decizie luată, tocmai pentru ca drepturile omului să nu fie încălcate.

”În ultimul an, marcat profund de pandemia de COVID-19, subiectul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor s-a aflat mai mult decât oricând pe buzele tuturor, pe agenda publică, în atenţia decidenţilor politici, a instanţelor de judecată, a fiecărui cetăţean. În această nouă realitate, statele au fost puse în situaţia de a găsi abordări echilibrate. Protecţia sănătăţii publice, a dreptului la viaţă, la integritate fizică, protejarea concomitentă a tuturor celorlalte drepturi şi libertăţi nu sunt deziderate facil de atins, mai ales când de acestea depind coeziunea socială, încrederea în instituţii, eficacitatea acţiunii statului”, spune Klaus Iohannis.

”Pentru a trăi armonios în societate, este nevoie de echilibru”

Klaus Iohannis transmite, în mesajul său, că este nevoie de ”echilbru”, iar decidenții au o misiune foarte grea, aceea de a adopta măsuri ”care restrâng exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale”, dar urmărind ”scopuri legitime”.

”Nu este niciodată uşor pentru decidenţi să adopte măsuri care restrâng exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale, chiar dacă acestea urmăresc scopuri legitime, sunt prevăzute de lege, sunt temporare şi proporţionale. Tocmai de aceea, doar printr-o responsabilitate asumată la nivel individual, putem depăşi această perioadă şi putem să ne bucurăm cu toţii din nou de exerciţiul deplin al drepturilor şi libertăţilor noastre fundamentale, fiind, totodată, conştienţi şi de îndatoririle care decurg din statutul nostru de cetăţeni ai României. Idealurile consacrate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prind viaţă în realitatea noastră cotidiană odată cu valorile pe care ni le asumăm şi pe care le promovăm, cu atitudinile şi comportamentele noastre, în deplin respect faţă de demnitatea umană”, a mai transmis Klaus Iohannis.

”Pentru a trăi armonios în societate, este nevoie de echilibru, iar această zi este un bun prilej de a ne cunoaşte mai bine drepturile, libertăţile, dar şi îndatoririle, de a reflecta asupra lor şi de a face tot ce stă în putinţa noastră pentru ca drepturile celorlalţi să fie respectate şi protejate”

Klaus Iohannis, președintele României

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu